Deși se reface repede și a renunțat la fașa care-i susținea umărul operat, Chivu nu a vrut să se aventureze către locuri exotice îndepărtate, considerând că-și pune în pericol sănătatea. Astfel, pentru luna de miere, însurățeii au ales plaja însorită a Greciei.
Ești un bărbat căsătorit acum. Cum te simți? Suntem foarte fericiți amândoi, dar și emoționați. Ce a fost mai greu a trecut (zâmbește), acum sperăm să-i facem pe invitații noștri să se simtă cât mai bine.
Unde plecați în luna de miere? O să plecăm mâine dimineață în Grecia. Am ales Grecia pentru că am vrut să fim cât de cât aproape de casă. Nu sunt refăcut 100% și nu vreau să risc nimic. Plus de asta, sunt un om și un soț responsabil și trebuie să mă îngrijesc, mai ales acum când suntem trei, pentru că, așa cum bine știți o să devenim părinți.
Văd că ai renunțat la fașă…Ce-ți face umărul? Mă simt bine. Azi-dimineață am fost la consult și medicul mi-a permis să-mi dau fașa jos. Se reface, și în scurt timp o să fiu ca nou. Trebuie să fiu, pentru că începe campionatul.
S-a schimbat cu ceva viața ta? Nu. Suntem la fel. Suntem doi oameni fericiți care se iubesc foarte mult, așa cum era și înainte, doar că acum avem verighete. Ce sfaturi v-a dat nașul? Momentan nu am avut nevoie de sfaturi, dar cu siguranță pe viitor vom apela la experiența lor de viață. Nașii noștri sunt cu adevărat speciali și ne bucurăm că au acceptat să ne fie părinți spirituali.
Veți dona banii pe care o să-i primiți? Da. Probabil, așa cum se obișnuiește la noi, o să primim plicuri cu bani. Toți banii care se vor strânge vor fi donați copiilor săraci, în primul rând, și oamenilor care au reală nevoie de ajutor.
Cum a fost la petrecerea burlacilor? A fost o petrecere reușită. Au fost lângă mine cei mai buni prieteni ai mei. Ne-am simțit foarte bine. Am fost DJ, am cântat, deși nu am voce excelentă, dar nici nu pot să spun că mă fac de râs.
"Domnul Băsescu nu a putut să vină la nuntă, însă m-a sunat să mă felicite, așa cum au făcut toți cei care nu au putut onora invitația noastră" – Cristi Chivu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER